Când auzi cuvântul ştampilă automat gândul îți zboară la un birou pe care domneşte la loc de cinste un maldăr imens de documente ce aşteaptă cuminte să îi vină rândul la ştampilat. Pe mine acest cuvânt mă duce cu gândul la copilărie şi la cum am fost prinsă şi pedepsită pentru o minciună din cauza unei ştampile Colop.
Aveam şaisprezece ani şi la noi în sat nu existau cluburi sau baruri în care tinerii să iasă şi să-şi facă de cap cum se găseau în marile oraşe. Acum lucrurile s-au schimbat, dar pe atunci singura noastră distracție era discoteca pe care un vecin o deschidea în fiecare seară de sâmbătă sau în zilele importante din an: Crăciunul sau sărbătorile pascale. Vă dați seama că pentru noi era sfârşitul lumii dacă pierdeam o singură seară, aşa că toată săptămâna faceam tot ce ne cereau părinții nu cumva să fim pedepsiți şi să ratăm toată distracția.
Dacă o singură seară ne răscolea inimile în asemenea hal, atunci imaginați-vă câteva luni bune la care eu a trebuit să le fac față cu stoicism.
Am luat o notă mică la istorie, mai exact un şase, aşa că am fost pedepsită până la sfârşitul anului şcolar. Fiind de abia martie, asta însemna patru luni de secetă şi indiferent de cât m-am rugat de ei, părinții mei nu au cedat şi au rămas fermi. Pe atunci nu realizam că ei nu-mi vroiau decât binele, dar copil fiind le-am călcat peste cuvânt şi am plecat pe ascuns la discotecă.
Mi-am pregătit toată săptămâna terenul, am inventat scuza perfectă si anume ziua unei colege de liceu, dar am omis un singur lucru, ştampila Colop. Ce legătură există într-o discotecă şi o ştampilă, asta e întrebarea de o sută de puncte pe care bănuiesc că marea majoritate v-o puneți în acest moment.
Dacă nu v-ați dat seama, atunci nu-mi rămâne decât să vă luminez eu.
Discoteca fiind la țară afacerea vecinului meu nu era una foarte profitabilă mai ales că marea majoritate a clienților lui, erau tineri de vârsta mea, care nu spărgeam o avere pentru o distracție de o seară. Ca cifra lui de afaceri să fie pe plus acesta ne punea să plătim o taxă de intrare. Bineînteles că era o sumă modică nu ceva de speriat, iar după ce o achitam acesta era obligat la rândul lui să ne taie un bilet.
Pentru că eram tineri cu capul în nori, veşnic îndrăgostiți şi exista un mare risc să pierdem acel bilet vecinul nostru a venit cu ideea să-si facă o ştampilă personalizată cu inițialele discotecii. Această ştampilă era folosită în primul rând în actele firmei, dar şi pentru a pune o ştampilă pe mâna noastră. În felul acesta eram liberi să ieşim pe afară fără a ne face probleme că o să fim obligați să plătim încă o dată taxa.
Seara a fost minunată. Nici nu am realizat ce repede s-au scurs orele. Eram atât de mândră de planul meu fără cusur mai că m-aş fi pupat singură dacă aş fi putut, dar dimineața a venit şi era mea de glorie a apus mai repede decât aş fi crezut.
Ştiam că minciuna are picioare scurte, dar nu m-aş fi aşteptat să fie chiar atât de scurte.
Din cauza euforiei sau din obişnuință, indiferent de motiv deznodământul a fost acelaşi, am uitat să-mi şterg ştampila pe care mama mea cu vederea ei mai ageră decât cea a unui şoim a observat-o si asfel am fost prinsă cu minciuna.
Ce a urmat nu are rost să vă mai povestesc. Se pare că mama mea nu a avut nevoie să fie detectiv ci doar să ştie cum arată ştampila Colop pe care o folosea patronul ca să fiu pedepsită fără drept de apel până la ziua mea de data aceasta, până în septembrie mai exact.
De atunci de fiecare dată când folosesc sau văd pe altcineva folosind o asfel de ştampilă îmi amintesc de isprava mea şi de tristețea pe care am citit-o în ochii mamei mele.
Cu o asfel de povestire bănuiesc că vă aşteptați ca ştampila Colop să fii devenit inamicul meu nr 1. Din contră , pe biroul personal există o asfel de ştampilă nu pentru o afacere ci ca să-mi amintesc să nu mai mint niciodată pe nimeni. Aşa că dacă pentru unii ştampila e un simplu obiect, pentru mine e ceva personal şi motivațional.
Voi aveți asfel de amintiri în care o ştampilă să fie personajul principal ?
Acest articol a ost scris pentru superblog 2017.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu