Interviu cu un autor român contemporan- Andrada-Cosmina Posedaru

 A venit de data aceasta rândul Andradei-Cosmina Posedaru să îmi răspundă la micul meu interviu. Nu vă mai spun că m-am bucurat enorm când a acceptat, pentru că în felul acesta am reușit să o cunosc mai bine și să îmi dau seama de calitățile ei ca persoană, nu numai că și scriitoare.  

1.Cum crezi că te descriu persoanele pe care le întâlnești și vorbești cu ele pentru prima dată?
    Cred că majoritatea m-ar descrie timidă, poate chiar tăcută. De obicei trebuie să mă obișnuiesc puțin cu o persoană ca să mă pot "dezlănțui ’’.

2.Cel mai mare defect al tău de care nu poți să scapi ? 

    Oare pe care să îl aleg? Așa multe variante. Cel  mai de actualitate ar fi faptul că îmi trebuie o doză bună de auto convingere să mă pot apucă de ceva productiv. 

3.Te-au susținut cei dragi atunci când ai pus punctul pe "i" și ai decis să îți publici prima carte sau nu au fost așa de încrezători în reușita  ta?  

   Culmea ei au venit cu ideea să public și eu am fost cea neîncrezătoare în reușita mea. Nu am luat niciodată în considerare ideea publicării și tot ce am scris am scris pentru mine. Dar viitorul avea alte planuri. 

  4. Ești genul de persoană superstițioasă?  De exemplu e ceva pe care îl faci de fiecare dată când te apuci să scrii sau la fiecare lansare de carte pe care ai avut-o, ai luat cu tine un anumit obiect/persoană care consideri că îți aduce noroc? 

     Îmi acorzi prea multă notorietate! Încă nu am avut prima mea lansare de carte. Urmează acum în septembrie sau octombrie și va avea cel mai probabil loc la Biblioteca Județeană din Brăila. Dar că să-ți răspund la întrebare, nu sunt deloc superstițioasă. Sunt, că să zicem așa, o realistă convinsă. Logica și faptele dictează adevărul. 

5. Cum îți petreci timpul liber și ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris? 

      Nu fac nimic special. Majoritatea timpului mi-l petrec alături de logodnicul meu și cele trei pisici ale noastre. Ador natura și liniștea și ca pasiuni, aș putea enumera: cititul, ascultatul muzicii, fotografia și desenatul .

6.Cel mai ciudat loc în care te-a lovit inspirația și nu ai putut rezista  fără să o materializezi?  

   La o piesă de teatru la care am fost în liceu. Profesorul nostru de limba română a insistat să mergem cu el la “O scrisoare pierdută” ca să avem o imagine de ansnamblu asupra acțiunii. Oricum, deși piesa a fost foarte bine realizată mi-a venit ideea unei scene de acțiune într-un teatru pe care o veți regăsi în Ochiul Pisicii.

7.O întâmplare haioasă pe care o ai legată de una din cărțile tale. Nu contează dacă aceasta a avut loc pe vremea când încă lucrai la ea sau după ce a fost publicată cartea.  

    O întâmplare haioasă am avut legată de un proiect nou pe care l-am terminat acum o lună. Începusem să corectez și am realizat spre oroarea mea că avem o bucată lipsă! Eu scriu pe calculator și am obiceiul să păstrez fișierele vechi tocmai pentru situații neprevăzute. Din păcate pentru mine bucata aceea lipsea de peste tot. Am umblat ca o mangustă agitată prin toată casa până mi-am amintit că trimisesem prietenei mele cele mai bune o monstra din carte, că să-și dea o părere. Așa că am început să caut frenetic unde îi trimisesem mai exact fișierul. După o oră întreagă de panică am reușit să găsesc o variantă care includea bucata lipsă. Tot chinul că să aflu după aceea, că tatăl meu avea toate variantele pe care i le trimisesem salvate și nu trebuia decât să îi cer.

8.Dacă ai avea superputeri și ai putea să aduci la viață un singur personaj din cărțile tale, cine ar fi și de ce?  

    Este foarte greu să mă decid între William Evans din Ochiul Pisicii  și Kai Wolf medicul legist din Capcana păianjenului. Cred că Wolf ar câștiga. I-aș alege pe ei pentru că sunt puțin similari cu mine ca și caracter și cred că ne-am înțelege de minune.

9.Ca de final, lasă-ne câteva rânduri prin care să mulțumești celor care ți-au cumpărat și citit cărțile. 

   Nu cred că pot să le mutumesc vreodată îndeajuns cititorilor mei. Este un sentiment minunat să știi că poți provoca cuiva puțină bucurie sau să le poți oferi un  mod de a-și  petrece timpul liber doar prin niște simple cuvinte. Acești oameni minunați care își răpesc puțin din timpul lor prețios pentru a descoperi câteva fragmente ale imaginației mele au devenit motivul pentru care continui să scriu și mi-au permis să îmi duc existența  făcând ceea ce îmi place. Să-ți dai voie, să urmezi o pasiune nu este ușor, mai ales în aceste domenii din sfera creației. Aici totul depinde în mare parte de public. Așa că le mulțumesc încă o dată pentru susținere și sper că nu îi voi dezamăgi. 

 Nu în ultimul rând aș vrea să îi mulțumesc și creatoarei acestui blog pentru că a considerat că se merită să îmi ofere un interviu. Mult succes  în continuare!