Recenzie Orice inimă e o poartă-Seanan McGuire

• 

"Nu ești poarta nimănui decât a ta, și singura persoană care va decide cum se va încheia povestea ta ești tu însăți."

      Fantasy am vrut, fantasy am primit. Orice inimă e o poartă primește coronița pentru cea mai fantasy carte pe care am citit-o anul acesta. Habar nu am, gramatical vorbind, dacă fantasy poate să primească grad de comparație, dar nici că îmi pasă, pentru că în lumea creată de Seanan McGuire posibilul devine imposibil și viceversa. Așa că toate barierele și restricțile cad, important e doar să fii atent și să deschizi "poarta" potrivită.

       Un singur lucru am de reproșat: se termină prea repede, dar într-un mod promițător, ceea ce mă determină să închid ochii și să aștept cu sufletul la gură următorul volum.

  

     Nancy nu este o fată de 17 ani obișnuită și nici nu trece printr-o perioadă de răzvrătire tipică adolescenților în care îți vopsești părul în diferite culori doar pentru a atrage atenția unui băiat sau ca răzbunare împotriva părinților. Nu, părul ei alb în care se disting câteva șuvițe negre este rezultatul atingerii Lordului Morților, atingere după care tânjește în fiecare clipă. 

   " Pentru tine "acasă" înseamnă locul unde trăiește bărbatul acela care ți-a albit părul. Sau, mai bine zis , nu trăiește, căci tu nu ești decât o nălucă."

      Nu s-a simțit niciodată în largul ei în lumea reală, dar acum după ce a fost izgonită din Galeriile Morților îi este și mai greu să se acomodeze, iar cerințele celor dragi duc totul spre rangul de imposibil, așa că părinții ei o internează la " Căminul pentru copii în derivă al lui Eleanor West".

 "Uneori, părinților nu le convine să admită că lucrurile se pot schimba. Vor ca lumea să fie exact la fel cum fusese înainte ca fiicele și fiii lor să se fi îmbarcat în aventuri care le-au schimbat viața."

        Aici Nancy va întâlni alți tineri care au călătorit în diverse lumi și acum încearcă să accepte că există posibilitate să nu mai găsească un alt portal.

   " Noi nu te învățăm cum să trăiești. Și nici cum să uiți.Noi te învățăm cum să-ți continui viața."

      Să fie oare acesta finalul aventurii pentru Nancy? Asta și ce aventuri o mai așteaptă vă las pe voi să descoperiți

      Sfat pentru viitorii cititori: eliberați-vă mintea de toate și alegeți în ce fel de lume ați vrea să călătoriți: într-o lume bună , cu curcubeie și inorogi sau într-o lume întunecoasă, cu schelete, cu lorzi ai morții și fantome???
     Eu prefer partea întunecată pentru că pare mai promițătoare în materie de aventuri.

Recenzie Nu ne vom despărți niciodată -Emiko Jean

         Chiar dacă am avut o bănuială încotro se va îndrepta acțiunea, povestea m-a prins și asta se datorează în mare parte modului în care a fost scrisă și a naturaleței cu care se desfășoară totul.Toate aceste atuuri au dus inevitabil la un deznodământ pe care l-am mai experimentat de nenumărate ori: cu mine stând  trează și prinsă în lumea defectă a Alicei până aproape de ivirea zorilor.

      Cu toate astea nu am putut să-i acord 5 stele. Un thriller psihologic  care nu mă lasă cu gura căscată ca la dentist, în care finalul e cel pe care l-am bănuit încă din primele 50 de pagini, ba mai mult chiar mi-a lasăt impresia de grabă, autoarea parcă vrând să  încheia cât mai repede această cartea, nu merită să primească nominalizarea de a fi ceva wow, ceva pe care l-aș reciti dacă aș mai avea posibilitatea.

      Personajul meu principal din această carte este Chase și nu m-ar fi deranjat dacă pe parcursul celor 300 de pagini aș fi primit mai multe informații despre drama lui, despre cicatricile lui, atât cele de la suprafață, cât și cele din interior, mai ales că el are un impact foarte puternic asupra lui Alice.

    "O cicatrice lungă îi brăzdează obrazul drept. De la un brici? Sau un cuțit? Ceva ascuțit, care poate tăia adănc. În ciuda cicatrice, n-arată rău. Dacă n-ar fi mutilat în felul ăsta, ar fi nepământesc de atrăgător."

 
       Alice este o tânără de 17 ani care împreună cu sora ei geamănă, Celia, sunt închise la spitalul Savage Isle, un spital de boli mintale. Alice a ajuns aici din cauza surorii ei, o piromana, dar și a unei promisiuni pe care i-a făcut-o pe când avea 6 ani și anume că nu se vor despărți niciodată.

      " Acum câțiva ni, pe când eram mică și proastă și credeam că aș putea să o vindec, ea a iscat un incendiu și eu am luat vina asupra mea. De atunci suntem băgate în aceeași oală, gemenele piromane ."

     Împreună cu Jason, iubitul ei, plănuiește un plan ca să scape pentru totdeauna din lumea bolnavă a Celiei, dar din nefericire un incendiu il răpește pe acesta, iar ea se trezește acuzată de incendiere premeditată și omucidere.
    
      "Mai târziu, când mă vor întreba ce s-a întâmplat, le voi spune că a fost un accident. O întâmplare nefericită. Însă n-a fost așa. Când mă vor întreba ce s-a întâmplat în noaptea aceea, le voi spune: A fost o greșeală. Însă nu a fost. O să le spun:Nu-mi amintesc. Însă îmi amintesc totul.
       Eu, Celia Monroe, îmi amintesc tot ce s-a întâmplat."

       Dacă va reuși Alice să se elibereze din mrejele surorii ei și dacă își va dovedi nevinovăția vă las pe voi singuri să aflați.